Pe naiba.

Nu ştiu cine sunt. Să-mi bag picioarele dacă mai ştiu cine sunt. Sunt…. sunt sora mai mare? Sunt cea mai buna prietenă, nepoata preferată, fata pe care o urăşti cel mai mult, colega de bancă, o amică… Cine sunt? Şi când o să-mi dau seama fără să fiu nevoită să mă întreb acelaşi lucru de mii de ori? Am o criză de personalitate care durează de vreo 2 zile. Când o sa ajung să ştiu cine sunt şi să-mi asum acest lucru? Nu ştiu frate, pur şi simplu nu ştiu.

Generatii.

Mă uit pe facebook. E asaltat de copii de clasa a 5-a, a 6-a, sau chiar mai mici. Domnişoare de 12 ani care-şi etalează, sânii existenţi sau nu, cu scris pe ei, inimioare, iniţiale, şi alte porcării, în poze pe care le schimbă din 5 în 5 minute, ca să fie sigure că primesc comentarii la toate, sau cel putin câteva like-uri. Şi mă face să mă întreb : atât de repede se duce lumea asta de râpă? Şi nu numai asta. Vocabularul. Sunt total siderată şi nu înţeleg în ce moment au atins aşa o maturitate încât să atingă nivelul ăla în care mai mult de 75% din cuvintele pe care le pronunţă sunt vulgare. Dar, bineînţeles maturitate care dispare atunci când se transformă in fetiţele şi băieţeii mamei.

Relaţii?!?! Da! Au relaţii peste relaţii. Cât mai scurte şi mai tumultoase, bineînteles terminate cu certuri şi apoi nu-şi mai vorbesc. Şi din nou mă întreb : ce fac copiii ăştia când au o relaţie? Se ţin de mână? Ies la sucuri? Eu una mai mult de atât nu-mi pot imagina un copil de 10 până la 12 ani să facă. Nu pot.  Am încercat în toate felurile să accept că suntem în plină dezvoltare, că văd copii de 10 ani, mă repet, pe facebook, hi5, conturi de youtube şi te miri ce alte site-uri. Dar să înţeleg limbajul chiar nu pot. Trec şi peste relaţiile alea copilăreşti.

Iar acum nu mă pot abţine să nu zic : Pe vremea mea… Ah cât am urât expresia asta ! Ei bine, când eram eu de vârsta lor, mă jucam cu păpuşile, vedeam calculatorul ca să mă joc, tot cu păpuşi, şi printre prietenii pe care-i aveam erau şi băieţi pentru că era amuzant să ne jucăm cu toţii. Unde-i România de acum 7-8 ani?! Unde-s copiii ăia inocenţi?

Hot chocolate.

A cazut primul fulg…Si odata cu el puritatea ei… S-a asternut primul cearceaf pufos peste taciunele pacatos al pamantului… Fiori de gheata au invaluit geamurile aburinde ce tradau prezenta unei veioze aprinse.

Soarele apunea trist in propria-i mare de sange…Firavi si tematori, fulgii de nea valsau in ritmul vantului ce suiera printre crengile copacilor…. La fereastra, doi ochi mari si negri priveau prin aburul aromat ce invaluia cana ce ciocolata calda…Buzele carnoase si rosii, stinse de ultimul sarut gustau timorate fierbinteala canii…Doua maini firave cu degete lungi si subtiri ieseau de sub cearceaful ce acoperea acel trup inalt si subtiratic… Privea pierduta pe geam in timp ce gandurile sale se perindau periculos de repede prin mintea sa. Era placut sa o privesti… Atat de inocenta precum prima ninsoare, si atat de periculoasa precum vapaia focului. Atat de rece precum zapada, si atat de calda precum cana din mainile sale. Zambetu-i atat de trist precum lacrima unui copil, si totusi…atat de zvapaiat precum nebunia unui indragostit. Era nebunie si ratiune, era frumusete si inocenta, era caldura si asprime…Era ea.

Un fior rece o abate de la nimicul pe care-l facea. Geamul s-a aburit brusc sub suflarea lui calda si doua maini puternice au invaluit acel corp de madona. Un suspin urmat de o lacrima fierbinte si un zambet copilaresc. O imbratisare precum vantul de afara. Atat de rece, si totusi atat de primitor. O nebunie de simturi si o mare de incantare supuse lacrimilor de fericire si zambetului ce trada regret. Era constienta ca nu mai avea ce sa se intample. Stia ca fetita fara de griji avea sa devina pe veci ingrijorata, stia… Se afla in fata lui a mia oara, insa chipul sau ii parea necunoscut. Cunostea palmele acelor maini puternice care acum erau harti necunoscute. Era de nerecunoscut. O privea acum cu alti ochi. Un gand negru ii trecu prin minte; nu mai era ce fusese pana atunci. Era doar o umbra a ceea ce-si dorea ea sa fie. Acum nu era decat un trup gol invelit intr-un cearceaf ce purta parfumul sau fin. Era doar o floare ofilita in fata asasinului sau spiritual. Insa ii placea…Acum se simtea ocrotita si iubita. Il iubea si era iubita.. Si natura toata le era mator; fulgii de nea, soarele trist, florile de gheata ce invaluiau ferestrele, si cana de ciocolata calda.

Iarna.

Au trecut sarbatorile , insa tot e iarna. A trecut nebunia cadourilor, insa tot e iarna. De ce e iarna? Pentru ca inca se bat copiii cu zapada, pentru ca inca se aud tipete nebune in curtea scolii, pentru ca inca se izbesc furiosi bulgari pe geamurile aburinde. De-asta e iarna.

Si pentru ca in curtea ei nu stransese nimeni zapada de mult. Pentru ca zapada era atinsa decat pe o portiune ce delimita traseul usa-poarta. Pentru ca ii placea sa se uite pe geam si sa viseze cu ochii deschisi la un castel de clestar unde turturii se lovesc melodios de podeaua lucioasa, unde fulgii de nea sunt perdele catifelate si unde bulgarii sunt globulete fericite in bradul din incaperea centrala. Pentru ca desena fete zambitoare pe geamul aburit insa apoi „:)” devenea un trist „:(„…

A venit de la scoala infrigurata insa cu zambetul pe buze.. S-a incalzit, a baut o ciocolata calda iar apoi a plecat..la magazin. A deschis larg usa si-a simtit fiorul iernii ca pe prima imbratisare. Atat de dura si rece si totusi atat de primitoare si senina. A privit in jurul ei la diamantul pur al zapezii si apoi a plecat. Zapada ii scartaia sub picioare si ei ii era mila…atat de mila de frumusetea si puritatea zapezii incat simtea ca zdrobeste o mie de furnicute imbracate in alb..ii era mila…Atat de mila de ea, de sufletul si mintea ei. Caci durerea distrugerii acelui minunat covor era insignificanta pe langa aceea din sufletul ei.

Caci acolo era o batalie turbata intre zecile de sentimente pe care le incercase in acea zi. Trecuse fugitiv de la o stare la alta si pentru prima oara in viata ei, nu fusese trista mai mult de o ora, fericita mai mult de jumatate, sau cu speranta in suflet mai mult de un sfert de ora. Erau stari si sentimente altercate, haotice. Sufla aerul cald cu atata blandete de parca ii era frica sa nu trezeasca un prunc abia adormit si inspira cu atata putere caci inima ii impietrea de fiecare data.

S-a oprit..In mijlocul drumului.. A privit in stanga, in dreapta, soseaua era numai a ei. A ei si  a zapezii . Un gand nebun i-a fulgerat mintea. S-a intors fericita. Cizmele  ii erau acum in maini iar sosetele albe incercau sa nu se pairda in zapada. Alerga fericita pentru ca se regasise. Alerga nestiind unde, de ce, sau si mai mult, de ce era desculta. Alerga si nu ii era teama de nimic….

A ajuns acasa dupa 30 de minute, infrigurata, cu picioarele ude, razand frenetic… Ii era cald, a baut o cafea tare si rece si s-a asezat la calculator…